Sebi si jucariile educative

Sebi si jucariile educative


În articolul de astăzi, o să vă spunem despre un alt tip de jucării, care credem că l-au ajutat foarte mult pe Sebi în drumul său spre minunatul pitic de aproape 3 anișori care este astăzi. Deși pare greu de crezut, sunt anumite jucării care chiar îi ajută pe cei mici cu dezvoltarea abilităților.
 

Ce abilități sunt dezvoltate depinde de jucăriile folosite. Este demonstrat științific și noi putem să confirmăm (nu că am fi noi mari cercetători, dar am văzut la Sebi): copiii învață enorm prin joacă, prin jucării. De aceea, este foarte bine să ai jucăriile potrivite pentru vârsta copilului... noi ne-am grăbit puțin în general, și deși erau recomandate de la 3 ani, le-a primit și mai repede... are multe, și încă nu are 3 ani... deci nu prea am respectat recomandarea. Dar, la urma urmei, e doar o recomandare, nu înseamnă că este bătut în cuie.


O scurta istorie
 

Înainte să continuăm, considerăm că merită să facem o scurtă istorie a jucăriilor educative:

  • Primele jucării educative au fost cuburile, jucăriile speciale pentru dezvoltarea fizică și psihică a copilului.
  • Primii care au produs aceste jucării au fost nemții, aducând pe piață, pe la sfârșitul secolului 18, figurine geometrice cu ajutorul cărora se puteau construi case, castele și alte clădiri.
  • Fiind ieftine, s-au produs într-un număr mare de modele diferite, pictate în toate culorile, cu litere sau cifre, animale sau plante.
  • La baza lor, stătea ideea că un copil are nevoie de dexteritate și imaginație pentru a le rezolva.


Experienta noastra

Să revenim la experiența noastră alături de Sebi.

Cred că pe la 2 anișori (sau poate puțin mai repede, dar cam pe acolo) a primit primul set cu fructe din lemn. Era un set simplu, cu un măr, o banană, o căpșună, o portocală, o lămâie, un cuțit și un tocător (nu le ținem așa bine minte, doar că încă le avem și a fost ușor să verificăm). Setul acesta era prevăzut cu scai și era puțin mai greu pentru Sebi să-l taie bine. Nici măcar nu știa să țină cuțitul bine săracul și noi îl stresam să le taie. Țin minte că îi țineam eu mânuța, în care ținea cuțitul, dar el pur și simplu voia să taie cu partea "neascuțită".
 

După ceva timp, i-am luat un set cu magnet, fără scai. Aici, deja Sebi ținea cuțitul aproape corect, și a fost mult mai ușor să le taie. Vreo câteva zile a tot tăiat la ele (bineînțeles, nu non-stop... cam 5 minute de 10 ori pe zi) și apoi a trecut la cele cu scai, pe care le avea dinainte. Se descurca foarte bine chiar. Le aranja frumos pe tocător, le tăia la mijloc, le dădea jos de pe tocător, punea altele și tot așa. Și tot așa, a început să zică: "am tăiat mărul" sau "am tăiat roșia". Bravo Sebi!


 


 

Evolutia jocului

Dar asta nu a mai fost de ajuns. A început să gătească cu ele și să ne aducă o oală (de jucărie) plină cu rețete foarte ciudate. Serios, cine pune roșie, măr, lămâie, păstârnac și căpșune într-o ciorbă? Noi am "mâncat" și a fost extraordinară. Într-o zi, Sebi a zis că el acum știe, e pregătit, ajută în bucătărie... l-am pus la blat, i-am dat cuțitul lui de plastic, un morcov și un îndemn "taie morcovul să-l punem în supă". Și încet, l-a tăiat... nu cât de subțiri ar fi trebuit să fie rondelele, dar cine mai ține cont... în ziua aia am mâncat morcovi cât o gălușcă. Dar gustul era special.
 

Abilitatiile dezvoltate

În principal, l-a ajutat foarte mult la dezvoltarea motricității și a controlului fin. După ceva timp cu jucăriile de lemn, a început să-și taie singur mâncarea în farfurie și să-și facă bucățele mai mici. Pe care le mânca cu mânuța, pentru că seturile de fructe nu aveau și linguri sau furculițe. Bineînțeles, mâncare care era ușor de tăiat, carne încă nu poate tăia. L-a ajutat foarte mult și la dezvoltarea imaginației... încercați să puneți jumătate de roșie peste un castravete și aveți o ciupercă (asta-i marcă înregistrată Sebi).
 

Să explicăm mai în detaliu, este puțin greu. Deși am văzut cum l-au ajutat, exemplele de sus nu sunt toate, doar că este greu să punem în cuvinte. Ce putem să vă spunem, este că jucăriile potrivite, garantat ajută la dezvoltarea celor mici. Și este mult mai simplu să vezi tu, ca părinte, cât de mult contează.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!